28 Sep M.I.E.D.H.O.: Doppelgänger por el crítico de arte Dan Caragea

Într-o prea sticloasă noapte de decembrie madrilen, în 2010, după încheierea unei gale culturale și după ce băusem mai multe pahare de vin, mă chinuiam pe muchea dintre veghe și somn, având în minte scena pe care se perindaseră, cu ceasuri în urmă, laureații și care era acum ocupată, în chip insolit, de un singur personaj: un artist plastic fotograf, numit M.I.E.D.H.O., un acronim teribil (Mind Industrial of Echo and Disorder Hate and Obsessive), omofon însă cu „miedo”, adică cu „frică”, în românește. Cu toate acestea, anxietatea nu sălășluia în personajul de pe scenă, și care îmi părea amintirea, oarecum alterată, a celui real, ci, foarte curios, în mine. Era un fel de neastâmpăr venit din propria-mi ființă.

Văzut așa cum îl priveam eu ca spectator, cu ochiul minții, MIEDHO era zvelt, înalt și himeric, îmbrăcat în negru, cu pălărie neagră pe cap și puternic machiat, ca și cum artistul și-ar fi desenat conturul ochilor direct în cărbune gros pe fața-i lividă și prelungă. Ochii erau absolut uluitori. Ochi de peruzea, exoftalmici și strălucitori, ca două globuri prin care te-ai putea privi pe dinăuntru. Nu mă puteam decide în privința sexualității, pentru că personajul meu era o ființă metamorfică, de ambele sexe, un androgin platonic, după felul în care ne percepem ambiguitatea, oricât de latentă s-ar presupune.

Dintr-o dată, am înțeles că personajul care mă chinuia fără să scoată o vorbă era mai degrabă o ființă nepământeană, replica unui fel de demon bisexuat: un Satan sau o Satană, un Lucifer sau o Luciferă, un diavol sau o diavoliță, după cum spunem în mod obișnuit. Acesta nu era doar halucinația mea, ci chiar a lui MIEDHO, cum avem să descopăr acum din însemnările lui: „Escuchaba atentamente como entraba. Podía oír sus tacones, como resonaban y pasaban del salón a lo que tendría que ser su habitación. Retiraba la silla y comenzaba a tocar una bella melodía de piano. Y yo, tumbado en mi cama, imaginándome como sería aquella mujer. No la conocía, pero me emocionaba.” (Art of Pain)

„Doppelgänger”. Toți cei ce au studiat romantismul sunt, bănuiesc, familiarizați cu acest germanism, analizând, în literatură sau arte, tema dublului. La MIEDHO este, desigur, vorba de o sosie, o clonă, o umbră, în sens jungian. Un alt sau o altă noi, alteritatea care apare, subtil și persecutor, în colțul ochiului, retrovizor, atunci când ne urmăm drumul. Demonism, sexualitate și angoasă. Și, mai presus de toate, revoltă, anarhism, ură.

Arta acestui artist este menită să fascineze, să intrige, să răscolească. MIEDHO atinge un vârf al măiestriei în această expoziție fără egal. Sunt douăsprezece fotografii tratate: patru ale demonului masculin, cu dominante de ocru și albastru; patru ale demonului feminin, cu dominate de ocru și violet; în sfârșit, alte patru, în alb/negru, ale perechii demonice, toate de o remarcabilă execuție.

„Técnicamente, la serie artística ha seguido un camino de creación que consta de tres fases diferentes. Primero, la pintura acrílica sobre el lienzo. Segundo, fotografía del modelo que ha sido pintado previamente. Y tercero, modelo y lienzo se integran en uno mediante diversas herramientas de digitalización. El resultado es la unión de pintura, fotografía, difuminando ambos límites.”

Atât cât se poate risca o profeție, „Doppelgänger” este opera unuia dintre cei mai inspirați artiști contemporani. Mai curajos spus, a unui romantic de geniu, turburat și bizar, care ne șoptește că suntem, deopotrivă, personaj și spectator pe scena propriului nostru vis coșmaresc.

Dan Caragea

Artículo publicado en: https://dancaragea54.wordpress.com/2013/09/28/m-i-e-d-h-o-doppelganger-2013/