25 Mar Expozitia Tudor 1001 Basme Romanesti la Madrid
La Centrul Cultural Agata din Madrid a avut loc sambata, 23 martie 2013, incepand cu ora 19.00, vernisajul expozitiei “Tudor 1001 basme romanesti”. Artistul roman Tudor Serbanescu a expus 16 picturi inspirate din basmele romanesti. Evenimentul a fost organizat de Primaria Madrid. Tudor Serbanescu locuieste in Spania, unde a avut peste 30 de expozitii. Pe panzele artistului Tudor Serbanescu se regasesc fiinte magice, personaje cu puteri fantastice, intr-o explozie de culori si forme care vorbesc despre aceeasi “speranta nebuneasca de a ajunge intr-o zi la sursa secreta a tuturor traditiilor” a lui Mircea Eliade. Teresa Domingo descrie arta lui Tudor Serbanescu ca fiind “vitalista, o bucurie pentru spectator, care este invitat sa participe si sa coopereze.”
Alaturi de artistul roman, la eveniment au participat criticul de arta Antonio Calderon de Jesus, scriitorii Diego Vadillo Lopez si Hector Martinez Sanz, artistii Rita Martorell si Ivan Miedho. Toate persoanele care au luat cuvantul la vernisaj sunt implicate in proiecte de schimb cultural intre Romania si Spania. Antonio Calderon de Jesus a realizat un film documentar despre artistii contemporani din Romania si Rita Martorell va expune mai multe picturi la Bucuresti in aceasta toamna. Diego Vadillo Lopez este autorul cartii “La cumparaturi in Tzara”, care il are ca personaj principal pe Tristan Tzara, Hector Martinez Sanz a scris romanul “Mihai si Veronica”, centrat in jurul figurii lui Mihai Eminescu, iar Ivan Miedho a realizat seria de fotografii “Eminescu”. Ultimii trei au fost premiati la Madrid pentru aceste proiecte.
In ultimii trei ani, Tudor Serbanescu, s-a implicat in activitati de promovare a culturii si valorilor romanesti la Madrid, perioada in care a organizat expozitii pentru artisti romani din Spania si a promovat scriitori romani pentru editurile din Spania.
Artículo publicado en: http://star-gossip.com/2013/03/25/expozitia-tudor-1001-basme-romanesti-la-madrid?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=expozitia-tudor-1001-basme-romanesti-la-madrid
No Comments